joi, 28 ianuarie 2010

Dicționar cinematografic (1974)

În pofida copertei care nu zice nimic (cum se întâmpla de obicei în epocă), Dicţionarul cinematografic semnat de Cornel Cristian şi Bujor T. Rîpeanu era atunci – şi, în bună măsură, rămâne şi astăzi – o comoară pentru iubitorii filmului. Înainte de toate, este primul şi unicul dicţionar românesc în care marii cineaştii ai lumii, creaţiile lor importante şi termenii esenţiali ai celei de-a şaptea arte sunt trataţi laolaltă. De fapt, mai degrabă decât un dicţionar, avem de-a face cu o „enciclopedie de buzunar”, un instrument de lucru util „atât cinefilului aflat în posesia unui bagaj minim de informaţii, cât şi specialistului obligat să-şi verifice permanent referinţele” – după cum afirmă cei doi autori într-un „Cuvânt înainte”. „Deşi preponderent informativă, lucrarea conţine o selecţie valorică, expresie a unui punct de vedere estetic implicit”, adaugă ei.
Cartea îi este dedicată memoriei lui Eugen Schileru (1916-1968), „om de aleasă cultură şi subtilă înţelegere a cinematografului”, care i-a sprijinit pe autori. Trebuie amintiţi şi ceilalţi specialişti care au colaborat la această importantă lucrare: ing. Coloman Ondrejcsik, Cristina Corciovescu, Ilya Ehrenkranz, Gheorghe Miletineanu şi Mircea Muşatescu.
Pentru a vă explica de ce mi se pare o comoară acest volum, aleg la întâmplare o literă din cuprins: M. Capitolul cu pricina se deschide, desigur, cu filmul clasic M / Un oraş caută un criminal (1931) de Fritz Lang; articolul ne explică de ce este importantă „prima producţie sonoră a unuia dintre cei mai proeminenţi regizori ai epocii”, „pe planul formal” şi „pe planul conţinutului”. Celelalte filme care beneficiază de articole la această literă sunt şi ele titluri cunoscute: Maica Ioana a îngerilor (Kawalerowicz), Mama (Pudovkin), Mamiferele (Polanski), Milionul (Clair), Mâna (Trnka), Moara cu noroc (Iliu) şi Moartea unui ciclist (Bardem). Iată de pildă o analiză scurtă, dar pătrunzătoare, a ecranizării după Slavici: „Iliu dovedeşte o bună cunoaştere a legilor ecranului, atât în felul în care recompune subiectul, optând pentru o relatare simplă, densă, viguroasă, cât şi în modul în care îndrumă actorii spre o atentă dezvoltare a nuanţelor de atmosferă şi descripţie socială. Plastica lui Ovidiu Gologan, bazată pe contraste puternice şi compoziţii frământate, contribuie esenţial la stabilirea tonalităţii generale, apăsătoare, de continuu crescendo al presentimentului tragic”. Criticii tineri de azi ar putea lua lecţii de concizie şi precizie de aici...
La capitolul actori, dicţionarul ne propune staruri americane (Jeanette MacDonald, Shirley Mac Laine, Jayne Mansfield, Dean Martin, Fraţii Marx, James Mason, Robert Mitchum, Tom Mix, Marilyn Monroe etc.), franceze (Jean Marais, Yves Montand, Jeanne Moreau, Michèle Morgan etc.), italiene (Anna Magnani, Silvana Mangano, Giulietta Masina, Marcello Mastroianni etc.) sau spaniole (Jorge Mistral, Sarita Montiel), din Cehoslovacia, Grecia, Iugoslavia, Japonia (Toshiro Migune) sau Rusia / URSS, dar şi actori români (Ernest Maftei, Ştefan Mihăilescu-Brăila). Nu lipsesc actorii francezi de origine română Alexandru Mihalcescu şi Genica Missirio. Fiecare dintre cei de mai sus beneficiază de câteva date biografice importante şi o filmografie selectivă.
Dintre regizorii abordaţi, merită amintiţi americanii Anthony Mann, Lewis Milestone şi Vincente Minnelli, canadianul Norman McLaren (un inovator realizator de animaţie), cehul Jiři Menzel, francezii Louis Malle, Chris Marker şi Jean-Pierre Melville, germanul Friedrich Wilhelm Murnau, italianul Mario Monicelli, japonezul Kenji Mizoguchi, polonezul Andrzej Munk, românii Manole Marcus, Jean Mihail, Iulian Mihu şi Mircea Mureşan. O menţiune specială pentru Georges Méliès, care, alături de Louis Lumière, „se înscrie printre pionierii artei şi industriei cinematografice”, şi pentru. „Marii creatori” au filmografii ce tind către exhaustivitate, ceilalţi – filmografii selective. Alte personalităţi: inventatorii Etienne-Jules Marey (Franţa) şi Edward Muybridge (SUA), fotograful şi operatorul de imagine francez Paul Menu („pionier al filmului românesc”), savantul român Gheorghe Marinescu (primul realizator de documentare de cercetare / ştiinţifice al lumii), precum şi francezii Jean Mitry (estetician şi teoretician) şi Léon Moussinac (teoretician, istoric şi critic).
În fine, iată ce termeni cinematografici sunt trataţi, într-un limbaj accesibil, la aceeaşi literă: macara de filmare, masă de montaj, mască mobilă, mişcări de aparat („un mijloc de exprimare artistică specific cinematografic, de o importanţă ce nu poate fi egalată decât de montaj”) şi – surpriză – montaj („operaţiune-cheie în etapa finală a prelucrării peliculei în laborator”, dar şi „concept estetic, fundamentat pentru prima oară de regizorul american D.W. Griffith”). Ultimii doi termeni au articole ample, datorită rolului lor major în cinematografie. Câteva articole tehnice au şi ilustraţii, iar întreg volumul include fotografii interesante oferite de Arhiva Naţională de Filme şi de revista „Cinema”. Cartea se încheie cu o „Cronologie” (capodoperele din 50 de ani de cinema: 1914-1963) şi mai multe „Clasamente internaţionale” (în care-şi fac loc şi documentarul şi animaţia).
Sper că nu v-am plictisit cu această trecere în revistă şi că v-am convins că acest Dicţionar cinematografic este o carte de referinţă pentru cei interesaţi de a şaptea artă şi ar merita o nouă ediţie, adusă la zi. Totuşi, cine s-ar mai încumeta la aşa o muncă?


Cornel Cristian & Bujor T. Rîpeanu – Dicţionar cinematografic
Editura Meridiane, Bucureşti, 1974, 508 pag.
Tiraj: 13.000 + 20 + 140 ex. legate


[Mihai Fulger]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu